TechDrive – Kids Learning Code – ediția a 7-a

La finalul lunii septembrie am demarat a șaptea ediție TechDrive. Ne bucurăm că pe parcusul atâtor ediții am reușit să dezvoltăm o comunitate de mici programatori pasionați și dornici să dezvolte website-uri și aplicații.

Ediția a șaptea s-a desfășurat în noul spațiu InnoWork și dorim să le mulțumim și de această dată celor de Gloobus pentru că ne-au fost din nou alături și susțin acest proiect.

Am continuat și de această dată colaborarea cu echipa JCI Târgu Mureș, însă cu cei din echipa Eco, iar copiii au avut ocazia să învețe acum mai multe despre mediul înconjurător. Am fost plăcut surprinși la finalul celor șapte ateliere să vedem paginile web create și ideile lor în ceea ce privește reciclarea și modul în care putem avea grijă de natură.

Ne-am bucurat de asemenea să aflăm că întreaga noastră colaborare cu echipa I Love My Health a fost premiată ca cea mai bună colaborare între organizații, în cadrul rețelei naționale JCI România și că oameni din întreaga țară au aflat despre comunitatea TechDrive.

Totodată, ne bucurăm că am putut susține și două locuri gratuite pentru doi copilași dintr-un centru de plasament, care s-au dovedit a fi foarte talentați și dornici să descifreze tainele programării. Sperăm pe viitor să putem ajuta pe cât mai mulți, fiind există cu siguranță mulți altii pasionați de acest domeniu.

Ediția aceasta a fost una de învățare și pentru noi ca organizatori. Am învățat de la toți cei 38 de participanți câte ceva, cum ar fi faptul că e bine să adresezi întrebări atunci când ești curios să afli ceva, că e important să te adaptezi (atunci când logistica din jur pică) și că trebuie să ai curaj să improvizezi dacă, chiar înainte să-ți susții prezentarea,din cauza unei erori, rămâi fără proiect.

Abia așteptăm să vedem ce ne rezervă edițiile viitoare

TechDrive – Kids Learning Code – ediția a 6-a

Un nou an, o nouă ediție TechDrive.

36 de copii plini de energie și dornici să învețe programare au participat la a șasea ediție TechDrive. Le mulțumim mentorilor dedicați care au ales să-și petrecă în această perioadă sâmbetele alături de copilași și să le împărtășească din experiența lor.

Dacă la ediția precedentă au îmbinat programarea cu alimentația sănătoasă, la această ediție prietenii noștri din echipa I Love My Health din cadrul asociației JCI Târgu Mureș le-au pregătit informații utile despre un stil de viață sănătos prin mișcare și sport iar copilașii au realizat pe parcursul atelierelor pagini web despre sporturile lor preferate.

Cele șapte ateliere au trecut foarte repede. A fost însă din nou o experiență frumoasă și abia așteptăm să ne revedem la ediția din toamnă.

TechDrive – Kids Learning Code – ediția a 5-a

După o binemeritată vacanță am relansat în Septembrie a cincea ediție TechDrive – Kids Learning Code. Programul TechDrive este conceput pentru a le acorda copiilor pasionați de informatică șansa de a descoperi o parte din tainele acestui domeniu. Sub îndrumarea mentorilor (tineri practicieni în firme de IT) copii au ocazia în cadru programului să-și descopere pasiunea pentru informatică, să programeze, să dezvolte primele lor website-uri și multe altele.

În cadrul acestei ediții ne-am unit forțele cu echipa I Love My Health din cadrul asociației JCI Târgu Mureș, iar copii au avut șansa să învețe mai multe lucruri și despre cum pot avea un stil de viață sănătos prin alimentație. La finalul celor 7 ateliere am văzut că o parte din ei chiar au realizat primele lor pagini web despre fructele lor preferate și suntem mândri de ei că au reușit să îmbine cu succes pasiunea lor pentru programare cu alimentația sănătoasă.

În cadrul atelierelor din această ediție am fost și în vizită la Lele Games pentru câteva ore de relaxare și pentru a testa jocurile VR. A fost o experiență foarte interesantă pentru toți.

Până la următoare ediție îi încurajăm să înceapă cursuri puse la dispoziție de universități de renume din USA, precum MIT, Standford sau Coursera, accesibile gratuit.

Mult spor la învățat!

TechDrive – Kids Learning Code – ediția a 4-a

Pentru că nu putea să înceapă primăvara fără o ediție TechDrive – Kids Learning Code, am demarat în Aprilie, cu energie, a patra ediție. De data aceasta ne-am mutat în noul spațiu InnoWork și ne-am bucurat să avem în continuare mentori dedicați și dornici să împărtășească din experiența lor.

Am avut și de această mai multe grupe de vârstă și copilași foarte talentați care ne-au impresionat cu realizările lor și cu cât de mult au învățat pe parcursul celor 7 ateliere. Îi încurajăm pe toți să continue să-și dezvolte pasiunea pentru prograre și îi așteptăm și la ediția din toamnă.

Mulțumim firmei Gloobus pentru susținerea acestui proiect.

Vacanță plăcută!

Retrospectiva proiectului TechDrive – Kids Learning Code

 

TechDriveIată că Sâmbătă, 5 noiembrie, am sărbătorit cea de a treia ediție. După prezentarea proiectelor la care s-a lucrat am gustat o felie de tort și ne-am bucurat de rucsacii de laptop oferiți de LATERAL. Bucuria rezultată în urma acestei ediții este și invitația adresată lui Adrian Matei (17 ani) de a urma un internship în cadrul companiei LATERAL. Mulțumim din nou tuturor sponsorilor, pentru susținerea acestui eveniment.

Centura galbena TechDriveeFelicitări specialeparticipanților Petru și Răzvan Arustei, care au parcurs săptămânal un drum lung de la Iași pentru a face parte din această inițiativă.

Pe parcursul celor 3 ediții programul TechDrive – KIDS LEARNING CODE, pentru copii cu vârstele între 7-17 ani, am avut ocazia să inspirăm 100 de copii, 32 de mentori și 10 voluntari. Programul debutat în februarie 2015 este organizat şi condus de către voluntari şi fiecare îşi dedică timpul gratuit.

Puteți vizualiza testimoniale de la mentori și copii, precum și imagini și videouri de la ateliere. Mai multe detalii privind Ediția 1Ediția 2Ediția 3.
Sperăm să continuăm atelierele pline de energie mulți ani de acum înainte. Până atunci vă recomandăm să încurajați și să susțineti copiii în a exersarea noțiunilor acumulate până în prezent, dar și asimilarea de noi concepte.

În acest sens, regăsiti mai jos câteva resurse foarte utile.
Grupa 7-10 ani
– Ghid ateliere ediția a treia și resurse pentru lecții viitoare
Grupa 11-14 ani
– Ghid ateliere ediția a treia și resurse pentru lecții viitoare

Grupa 14-17 ani
Vă încurajăm să începeți cursuri puse la dispoziție de universități de renume din USA, precum MITStandford sau Coursera, accesibile gratuit. Regăsiți de asemenea cursuri în numeroase domenii, necesară este doar dorința de învățare 🙂

Vă urăm spor la învățat și ne reauzim curând!
Monica
Echipa TechDrive

mai multe imagini  »

Parteneri TechDrive

Noi parteneri TechDrive!

Partenerii se tot adună, cu mic și cu mare, să susțină școala de programare pentru copii, TechDrive.

Aplauze pentru

  • Tjobs.ro | Oriunde în lume!​ care pune la dispoziție 10 laptopuri care să fie utilizate de participanți pe durata atelierelor.
  • DVSE.ro | care a donat un mini laptop pentru  a fi utilizat de participanți și echipă în cadrul proiectelor derulate.
  • istorm.ro | care susține proiectul financiar, pentru a oferi apă, fructe și fursecuri.
  • părinților pentru donații!