Ediția a 9-a Septembrie-Noiembrie 2019

A 9-a ediție TechDrive, ce s-a desfășurat în această toamnă a fost una plină de energie.

21 de programatori zâmbăreți și-au pregătit proiecte interesante, folosind HTML, CSS, C# și Javascript. La finalul celor 7 ateliere a avut loc și festivitatea de închidere. Atât părinții, echipa de organizare cât și mentorii, au fost alături de copii, care și-au prezentat siteurile lor, având ca temă autocunoașterea și anume ce vor să devină ei când vor fi mari.

Ne-am bucurat să avem noi mentori care au adus multe informații și un suflu nou întregului proiect și să putem susține și de această dată participarea a 4 copilași dintr-un centru, de data aceasta de la Centrul Sfânta Elisabeta din Glodeni. Copilașii participanți s-au dovedit a fi foarte pasionați, creativi și dornici de a învăța să programeze.

Copiii cei mari din cadrul programului, respectiv cei care au participat în trecut la mai multe ateliere TechDrive au avut parte de o mică surpriză și am organizat pentru ei 3 ateliere speciale de robotică. Le mulțumim reprezentanților Univestității Sapienția pentru că au susținut aceste ateliere și astfel copii au avut ocazia să vadă pentru prima dată cum pot ghida și da comenzi unui roboțel.

Dorim să mulțumim echipei Gloobus pentru susținerea acestui proiect și echipei Contabilitate Mureș care ne este de fiecare dată alături.

Pregătim noi programe și o ediție 10 condimentată cu robotică așă că…fiți pregătiți și urmăriți pagina noastră de Facebook pentru detalii!

Vezi păreri de la participanții edițiior anterioare!

Întrebări frecvente!

Câte ședințe sunt incluse în program? 7 sesiuni de meditații, a câte 2 ore fiecare.
Instructajul are loc în cadrul unui curs clasic? Nu, la TechDrive nu se lucrează cu o singură persoană ci în grupe de cel mult 6 persoane. Optim, sesiunile vor avea câte 4 participanți, însă nu excludem posibilitatea de a suplimenta cu unul sau două locuri atunci când din diverse motive un mentor nu poate participa.
Sunt suficiente meditațiile sau trebuie să lucrez și singur? Depinde de scopul pe care îl ai. De exemplu, dacă într-o lună ai fost la 2 ateliere, acasă ți-ar prinde bine să repeți și să încerci lucruri noi cam 3-4 ore până la următoarea întrevedere.
Ce tehnologii se vor preda? În cadrul inițierii nu se urmărește o anumită tehnologie. Unii vor învăța utilizarea calculatorului, alții să creeze pagini web sau jocuri. Tehnologiile sunt multiple și nu există limite

  • Cât costă

    Prețul cursului este de 250 lei pentru grupa 7-10 ani și 350 lei pentru grupele 11-13 ani și 14-17 ani

  • Când

    2 ore, Sâmbăta, săptămânal

  • Cine

    Copii cu vârsta între 7 și 17 ani

  • Ce trebuie adus

    Laptop, apă / sandwich sau ce ai nevoie pe parcursul fiecărei sesiuni

  • Cunoștințe necesare

    Experiența nu este necesară, ideal pentru noi participanți și pentru participanții a maxim 3 ediții TechDrive.

  • Unde

    Sediul InnoWork

Eventbrite - TECHDRIVE - KIDS LEARNING CODE (Spring edition 2018)