Ediția a 8-a Martie-Mai 2019

În 23 martie am început cu mult entuziasm a 8-a ediție TechDrive. Locurile disponibile inițial s-au ocupat într-un timp foarte scurt, iar interesul părinților şi al copiilor dornici să participe la program era încă mare. Aşadar, am suplimentat locurile şi am organizat atelierele de programare în două ture, pentru a oferi şansa la cât mai mulți copii să descopere tainele programării.

54 de junior developerii, au explorat pe parcursul a 7 ateliere mai multe limbaje de programare, iar la final am organizat o zi specială în care au avut ocazia șă-și prezinte proiectele. Festivitatea a fost o zi colorată și plină de energie. Ne bucurăm că i-am avut alături pe prietenii noștri de la Quadom care le-au prezentat copilașilor cum se dezvoltă jocurile.

Dorim să mulțumim echipei Gloobus pentru susținerea acestui proiect și echipei DVSE RO cu a cărui am reușit să susținem participarea a 4 copilași de la Fundația Kiwi – Casa bucuriei.

Când pasiunea există, motivația persistă!

Vezi păreri de la participanții edițiior anterioare!

Întrebări frecvente!

Câte ședințe sunt incluse în program? 7 sesiuni de meditații, a câte 2 ore fiecare.
Instructajul are loc în cadrul unui curs clasic? Nu, la TechDrive nu se lucrează cu o singură persoană ci în grupe de cel mult 6 persoane. Optim, sesiunile vor avea câte 4 participanți, însă nu excludem posibilitatea de a suplimenta cu unul sau două locuri atunci când din diverse motive un mentor nu poate participa.
Sunt suficiente meditațiile sau trebuie să lucrez și singur? Depinde de scopul pe care îl ai. De exemplu, dacă într-o lună ai fost la 2 ateliere, acasă ți-ar prinde bine să repeți și să încerci lucruri noi cam 3-4 ore până la următoarea întrevedere.
Ce tehnologii se vor preda? În cadrul inițierii nu se urmărește o anumită tehnologie. Unii vor învăța utilizarea calculatorului, alții să creeze pagini web sau jocuri. Tehnologiile sunt multiple și nu există limite

  • Cât costă

    Prețul cursului este de 250 lei pentru grupa 7-10 ani și 350 lei pentru grupele 11-13 ani și 14-17 ani

  • Când

    2 ore, Sâmbăta, săptămânal, 10:30 a.m. la 12:30 p.m, cu o durată de 7 sesiuni
    Atelierele vor avea loc începând cu 17 martie.

  • Cine

    Copii cu vârsta între 7 și 17 ani

  • Ce trebuie adus

    Laptop, apă / sandwich sau ce ai nevoie pe parcursul fiecărei sesiuni

  • Cunoștințe necesare

    Experiența nu este necesară, ideal pentru noi participanți și pentru participanții a maxim 3 ediții TechDrive.

  • Unde

    Sediul InnoWork https://goo.gl/maps/CkW2sS1D3Yf5T8oq5

Eventbrite - TECHDRIVE - KIDS LEARNING CODE (Spring edition 2018)